Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, este cercetat de procurorii DNA sub suspiciunea de luare de mită. În această dimineață, el a fost adus pentru audieri la sediul DNA din Iași. Potrivit informațiilor inițiale, anchetatorii au efectuat percheziții care vizează peste 100 de acte materiale de corupție, iar Nelu Tătaru a fost ridicat și dus la audieri la DNA Iași.
Surse din cadrul anchetei afirmă că fostul ministru este acuzat de primirea unor sume de bani necuvenite de la pacienți, cercetările incluzând peste 100 de astfel de acte.
Cu doar cinci zile înainte, Nelu Tătaru a publicat pe Facebook următorul mesaj: „Nelu, de ce muncești atât de mult la spital?” m-a întrebat cineva. „Pentru pacienți”, am răspuns. „Nu pentru bani?” a continuat. „NU”, am replicat. În multe domenii, unii oameni muncesc doar pentru bani sau recunoaștere. Alții o fac pentru că le place ceea ce fac. Unii, nu știu câți, își asumă provocări, unele chiar riscante. Eu fac tot ce pot pentru viața și sănătatea pacienților mei! Aceasta este misiunea mea! Apreciez pe toți cei care, zi de zi, fac lucruri bune.”
După ce au apărut informații privind audierea sa la DNA, postarea respectivă a dispărut de pe pagina oficială de Facebook a lui Nelu Tătaru.
Cap de listă pentru Camera Deputaților
Nelu Tătaru deschide lista PNL Vaslui la alegerile parlamentare din decembrie, candidând pentru un loc în Camera Deputaților.
„La alegerile parlamentare ne propunem să menținem cel puțin scorul obținut la alegerile locale. Știm că fiecare scrutin e diferit. Spre exemplu, în 2020, la alegerile locale am obținut 35,5%, iar în câteva luni rezultatul nostru la parlamentare a fost de 21,7%. Vom face eforturi pentru a obține un rezultat bun”, declara Tătaru la începutul lunii septembrie, conform Agerpres.
Nelu Tătaru, în vârstă de 52 de ani, a fost ministru al Sănătății între 26 martie 2020 și 23 decembrie 2020.





















