Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme severă valabilă pentru întreaga țară, începând din această seară. În plus, două avertizări cod galben aduc vești îngrijorătoare pentru zonele de munte și mai multe județe din țară, unde ninsorile și temperaturile scăzute își vor face simțită prezența.
Două avertizări cod galben: ninsori, polei și vânt puternic
Prima avertizare cod galben este valabilă în intervalul 28 noiembrie, ora 22:00 – 30 noiembrie, ora 18:00, și vizează întreaga țară. ANM avertizează că:
„În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, în extindere dinspre vest și nord-vest. Vor fi mai ales ploi, iar în Transilvania și Moldova, în seara zilei de vineri (29 noiembrie) și pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă (29/30 noiembrie), local și ninsori sau lapoviță. Izolat se va depune polei. La munte treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.”
Meteorologii prognozează acumulări de precipitații de 10-20 l/mp, iar în zonele montane și sudul țării, pe alocuri, cantitățile vor depăși 25-30 l/mp. În zonele montane înalte, vântul va atinge viteze de 40-60 km/h, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (30 noiembrie), rafalele din Munții Banatului și Carpații Meridionali ar putea depăși 80-90 km/h, viscolind și spulberând zăpada.
Strat consistent de zăpadă în zonele montane
A doua avertizare cod galben, emisă pentru intervalul 29 noiembrie, ora 10:00 – 30 noiembrie, ora 10:00, vizează Carpații Meridionali și Carpații Orientali. Meteorologii anunță precipitații predominant sub formă de ninsoare și acumulări de 15-20 l/mp.
„În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și în Carpații Orientali, temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și se va depune strat de zăpadă local consistent, în general de 15…20 cm”, precizează ANM.
Autoritățile le recomandă locuitorilor din zonele vizate să fie precauți, să evite deplasările inutile și să-și echipeze autovehiculele corespunzător pentru condiții de iarnă.





















