Florin Dumitrescu dezvăluie rețeta clătitelor perfecte: „Este o artă, nu doar un desert”

Table of Content

Clătitele sunt unul dintre cele mai iubite deserturi de către români, iar faimosul chef Florin Dumitrescu le oferă celor pasionați de gătit rețeta ideală pentru a obține clătite ca la carte. Inspirat din școlile franceze de bucătărie, Dumitrescu a împărtășit secretele unui preparat care pare simplu, dar necesită atenție și tehnică.

Într-un videoclip postat online, chef-ul a explicat pas cu pas cum se prepară aluatul perfect și a atras atenția asupra greșelilor frecvente pe care mulți le fac. Una dintre acestea este adăugarea zahărului în aluat, o practică ce poate compromite întreg procesul.

Rețeta clătitelor perfecte

Florin Dumitrescu a dezvăluit formula sa câștigătoare, care include doar câteva ingrediente:

  • 200 g de făină,
  • 1 ou,
  • 400-450 ml de lapte.

„Rețeta perfectă de clătite pentru mine conține 200 de grame de făină, un ou și undeva în jur de 400-450 ml de lapte. Trebuie bătut bine, să nu fie nici prea groasă, nici prea subțire. Nu vă recomand să puneți zahăr în aluat pentru că se va carameliza în tigaie din cauza temperaturii și nu veți putea întoarce foaia de clătită. Aveți încredere în mine, e mai bine fără zahăr.”

Chef-ul subliniază importanța testului „polonicului” pentru a verifica textura aluatului: „Trebuie să curgă, să nu fie foarte gros, să nu fie foarte subțire. Trebuie acum să mai pun puțin lapte că să fie o idee mai fluid.”

Secretele unei clătite perfecte

Pentru a obține clătite impecabile, tigaia joacă un rol esențial. Florin Dumitrescu recomandă să fie încinsă, dar nu exagerat, iar untul rece să fie folosit pentru a unge suprafața înainte de a turna aluatul.

„Tigaia trebuie să fie încinsă, doar nu foarte încinsă pentru a nu se arde untul. Cu untul rece murdăriți puțin tigaia, după care turnăm aluatul în toată tigaia. Niciodată n-am înțeles de ce, dar prima foaie de clătită nu îmi iese niciodată.”

Deși aparent un preparat simplu, clătitele necesită o tehnică precisă. „Clătita dacă pare că este ceva simplu, să știți că nu este! Nu degeaba în Franța sunt și școli de clătite la nivel de academie! Atât de artă este clătita!”

Tags :

Maria Ioana

http://tonews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Știri Populare

Știri recente