Fericire fără margini în familia lui Culiță Sterp și a Danielei Iliescu. Cei doi au făcut marele anunț: vor deveni din nou părinți și au dezvăluit, într-un mod special, sexul bebelușului care le va completa familia. Surpriza a venit la scurt timp după ce s-a aflat că artistul și partenera sa s-au căsătorit în secret în luna noiembrie, într-o ceremonie discretă organizată la Cluj.
După șase luni în care au păstrat veștile în cel mai mare secret, Culiță și Daniela au decis că este momentul perfect să împărtășească bucuria cu fanii lor. La un eveniment emoționant de tip „gender reveal”, cei doi au dezvăluit că băiețelul lor, Milan, va avea o surioară.
Mesaj emoționant pentru viitorul membru al familiei
Daniela Iliescu a împărtășit pe Instagram un mesaj plin de dragoste, în care a povestit despre bucuria pe care o simte în această etapă a vieții lor.
„Ești cea mai mare dorință pe care toți trei o aveam și pe care Dumnezeu ne-a împlinit-o. Încă nu ai habar ce tare te-am dorit și cât de mult te așteptăm.
Sigur fratele tău îți va fi cel mai bun prieten, toată ziua ne întreabă cât mai e până vii şi cu siguranță vei fi răsfățata lui tati. Eu pot să îți spun că mi-am dorit așa de mult să avem și o fetiță, și abia aștept să îți fac părul, să ne îmbrăcăm la fel, să îți povestesc despre lumea asta, în care, așa cum e ea, ai să vezi că zâmbetul și bunătatea ta vor face diferența.
Sperăm să îți fim cei mai buni părinți, frate și să fii mândră când vei crește, de familia în care ai venit pe lume.
Te iubim și te așteptăm cu sufletul la gură”, a scris Daniela, în mediul online.
Daniela Iliescu și Culiță Sterp pășesc într-un nou capitol al vieții lor de familie. Fetița mult dorită va completa armonia căminului lor, iar Milan este deja nerăbdător să-și întâlnească surioare.





















