Construirea unei case ar putea deveni mult mai accesibilă pentru români, dacă noul Cod al urbanismului va fi adoptat. Schimbările propuse vin cu vești bune pentru cei care visează la o locuință în mediul rural, promițând reducerea birocrației și a drumurilor nesfârșite la instituțiile publice. Totuși, pentru a profita de această oportunitate, este nevoie să îndeplinești anumite condiții stricte.
Case fără autorizații? Doar în anumite condiții
Propunerea legislativă aflată în discuție aduce o schimbare semnificativă pentru cei care doresc să construiască o casă simplă, cu un singur nivel, în zonele rurale. Potrivit noilor prevederi, autorizația de construire ar putea fi eliminată pentru casele unifamiliale cu o suprafață de până la 150 de metri pătrați. În locul acesteia, viitorii proprietari vor avea nevoie de un aviz rapid din partea primăriei, care să certifice conformitatea proiectului cu reglementările locale.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a explicat procesul simplificat, subliniind că totul va începe cu un proiect întocmit de un specialist. După depunerea acestuia la primărie, evaluarea ar trebui să dureze maximum 15 zile. Dacă proiectul este aprobat, proprietarii pot începe construcția fără alte complicații.
„Ai proiectul, ai venit la primărie, primăria se uită dacă se încadrează în tot ceea ce se doreşte a se construi în zona respectivă, se dă drumul. Dacă primăria nu este de acord, are posibilitatea în 15 zile să spună: nu sunt de acord, trebuie să fii la certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, urmărind procedura, hai să zic, mai amplă, mai complexă. Deci autorităţile locale vor avea nişte pârghii pentru a mai degreva din această birocraţie”, a declarat ministrul.
Această propunere ar putea fi o adevărată gură de aer proaspăt pentru românii care își doresc să construiască locuințe simple și accesibile. Deși nu mai este necesară o autorizație, respectarea reglementărilor legale și a normelor zonei rămâne obligatorie. În cazul în care proiectul nu respectă cerințele locale, primăria are dreptul să respingă avizul.





















