Cătălin Botezatu are iubită nouă?! Cine este tânăra de 18 ani alături de care și-a petrecut Revelionul și ziua de naștere

Table of Content

Cătălin Botezatu a fost mereu înconjurat de femei frumoase și nu pare să se fi „liniștit” nici la 58 de ani. Designerul vestimentar a fost surprins de mai multe ori în compania unei tinere misterioase, iar apropierea dintre ei a stârnit numeroase speculații. Mai mult decât atât, cei doi au petrecut împreună atât Revelionul, cât și ziua lui de naștere, ceea ce i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva celebrul creator de modă și-a găsit o nouă muză.

De-a lungul anilor, Cătălin Botezatu a demonstrat că are un adevărat lipici la femeile frumoase și că preferă să se înconjoare de modele de top. Cu toate acestea, în ultima vreme, a ales să fie mai discret în privința vieții sale amoroase, concentrându-se mai mult pe proiectele sale și pe problemele de sănătate pe care le-a traversat. Totuși, aparițiile sale recente alături de tânăra Nicolle au ridicat multe semne de întrebare.

Cătălin Botezatu are iubită nouă?!

Cătălin Botezatu nu a confirmat oficial o relație, dar a recunoscut că simpatizează o domnișoară de doar 18 ani, pe care a sprijinit-o în cariera sa de model. Nicolle este un top model internațional în plină ascensiune și, potrivit declarațiilor designerului, el a fost cel care a ajutat-o să își croiască drumul în lumea modei.

Tânăra i-a fost alături în cele mai importante momente recente, fiind prezentă atât la ziua lui de naștere, cât și la petrecerea de Revelion, organizată într-o locație exclusivistă.

„Eu nu mai fac cancan. Nu mai fac ca pe vremuri. Iar spuneți de Nicolle? Da, este o fată nouă, e o fată frumoasă, un top model internațional. Eu credeam că se știe deja. Am apărut și ea și la ziua mea și la Revelion. Este nelipsită din show-urile mele.

Ea e deja lansată în lumea fashionului și e ce trebuie acolo. Am avut grijă de la început să fie doar în lumea fashionului. E oricum la început, are doar 18 ani. Altă întrebare (nr. dacă este iubita lui) E rău dacă mă afișez? Dacă nu mă afișez, de ce nu mă afișez, dacă mă afișez? Eu nu vreau să dezamăgesc pe nimeni”, a declarat Cătălin Botezatu, la Un show păcătos.

După o perioadă de relaxare, designerul este acum concentrat pe noile proiecte. În prezent, se află la Oradea, unde lucrează la o nouă colecție, urmând să participe la evenimente de modă prestigioase. Următoarele luni vor fi extrem de încărcate pentru el, având în vedere că se pregătește intens pentru show-urile din Dubai și Paris, organizate în cadrul Săptămânii Modei.

Chiar dacă relația sa cu Nicolle rămâne învăluită în mister, un lucru este cert: Cătălin Botezatu continuă să fie unul dintre cei mai apreciați și ocupați designeri români, cu o agendă plină de proiecte de succes.

Tags :

Maria Ioana

http://tonews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Știri Populare

Știri recente