Deputatul AUR Cosmin Corendea: “Moțiunea împotriva ministrului Emil Hurezeanu, eliminată ilegal de pe ordinea de zi. Un nou abuz al majorității politice”

Table of Content

Marţi am asistat la o derivă gravă de la principiile constituţionale şi parlamentare. În mod contrar Constituţiei României şi Regulamentului Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă depusă împotriva ministrului de externe, Emil Hurezeanu, a fost scoasă abuziv de pe ordinea de zi a plenului, împiedicând dezbaterea democratică şi exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii guvernamentale.

Această decizie nu este una administrativă, ci politică, asumată de Partidul Naţional Liberal, care a ales să protejeze un ministru slab, ineficient şi absent, în loc să apere interesele cetăţenilor români.
„Deşi ne-am fi dorit să auzim clarificări privind politica externă tot mai discreditată a actualei guvernări, PNL a preferat să blocheze dezbaterea. Este, din păcate, o nouă – şi sper, ultima – “golănie” politică la adresa Parlamentului şi a democraţiei. Românii merită transparenţă şi răspundere, nu complicităţi tăcute între partide şi ministere eşuate”, a declarat deputatul Cosmin Corendea, vicepreşedintele Comisiei pentru politică externă.
Ministerul Afacerilor Externe trebuie să răspundă pentru excluderea României din Programul Visa Waiver, pentru pasivitatea în faţa agresiunii diplomatice a Federaţiei Ruse, dar şi pentru absenţa oricărei viziuni strategice în consolidarea parteneriatelor internaţionale.
Refuzul de a permite dezbaterea moţiunii este un atac la adresa principiului fundamental al separaţiei puterilor în stat, dar şi o dovadă de slăbiciune a unei coaliţii care guvernează prin tăcere şi prin ascunderea eşecurilor.Reconstruim politica externă românească după 18 mai. Cu responsabilitate, transparenţă şi respect faţă de interesele naţionale.
Tags :

Valeria

Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei Tonews.ro în anul 2024

http://www.tonews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Știri Populare

Știri recente