Guvernul interimar condus de Cătălin Predoiu se reunește pentru prima ședință: pe ordinea de zi, patru proiecte de hotărâre

Table of Content

După demisia premierului Marcel Ciolacu, Executivul României este condus, în regim interimar, de Cătălin Predoiu, lider al PNL și ministru de Interne. Marți, 7 mai, guvernul interimar organizează prima ședință oficială, în cadrul căreia urmează să fie analizate și supuse aprobării patru proiecte, printre care și bugetul pentru Compania Națională de Investiții (CNI).

Bugetul CNI pentru 2025, pe masa Guvernului

Executivul discută un proiect de hotărâre privind bugetul de venituri și cheltuieli al CNI – companie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – pentru anul 2025. Potrivit notei de fundamentare, bugetul total estimat pentru derularea programelor de investiții se ridică la 2,66 miliarde de lei, din surse provenite atât din bugetul de stat, cât și din venituri proprii.

Pentru anul în curs, CNI estimează venituri totale de 236,8 milioane lei, fundamentate pe baza contractelor deja semnate cu beneficiari privați, fără implicarea fondurilor publice. De asemenea, cheltuielile prognozate se ridică la aproximativ 154,1 milioane lei, având la bază costuri operaționale, contracte de servicii, precum și influențe economice precum inflația estimată la 4,4% și cursul de schimb mediu prognozat la 5,01 lei/euro.

Executivul urmează să analizeze în continuare și alte trei proiecte incluse pe ordinea de zi, detaliile acestora urmând a fi comunicate ulterior de către Secretariatul General al Guvernului.

Tags :

Valeria

Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei Tonews.ro în anul 2024

http://www.tonews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Știri Populare

Știri recente