România a fost reprezentată cu fermitate și competență la Adunarea Parlamentară a OSCE de la Porto, prin intervenția deputatului Cosmin Corendea, membru al delegației Parlamentului României. În cadrul sesiunii anuale a OSCE PA, Corendea a avut o contribuție esențială la corectarea unor confuzii terminologice cu impact major asupra modului în care se aplică politicile internaționale.
Intervenție tehnică cu impact politic
Într-o intervenție precisă și tehnică, Profesor Doctor în drept internațional, deputatul Cosmin Corendea a atras atenția asupra utilizării improprii a unor termeni în cadrul unui raport adoptat de una dintre comisiile OSCE, subliniind că astfel de erori „îngreunează activitatea instituțiilor internaționale și compromit eficiența implementării politicilor în teren”.
„Am semnalat faptul că utilizarea greșită a unor termeni compromite întregul proces de aplicare a rezoluțiilor. Iar acest lucru generează ineficiență și frustrare pentru cetățenii afectați de migrație, conflicte sau schimbări climatice”, a declarat deputatul român.
Amendamente pentru claritate și eficiență
Intervenția parlamentarului român nu a fost singulară. Ea a făcut parte dintr-un set de cinci amendamente depuse de Corendea, toate vizând clarificarea termenilor-cheie din documentele oficiale ale OSCE. Dintre acestea, două amendamente au fost adoptate și vor fi incluse în Declarația de la Porto 2025, documentul final al Adunării Parlamentare.
Mai mult, deputatul AUR a respins un amendament propus de Turcia legat de statutul refugiaților, considerând că acesta ar fi adus ambiguități suplimentare în aplicarea normelor privind migrația internațională.
„Nu suntem la Porto pentru a mima diplomația, ci pentru a face politică internațională reală. România are datoria să fie o voce clară și curajoasă într-un context geopolitic complicat”, a subliniat Corendea.
România, susținătoare a drepturilor celor forțați să migreze
Experiența lui Cosmin Corendea în domeniul migrației climatice și al drepturilor internaționale a contribuit semnificativ la consolidarea poziției României ca stat implicat în promovarea drepturilor celor forțați să migreze din cauza schimbărilor climatice. Amendamentele sale urmăresc ca legislația OSCE să reflecte realitatea socială și juridică a secolului XXI.
Un nou standard pentru diplomația parlamentară
Prezența activă a deputatului român în cadrul OSCE Porto 2025 demonstrează că România poate să se implice concret și coerent în marile dezbateri internaționale. Intervenția sa vine într-un moment în care credibilitatea diplomației românești este pusă la încercare.





















