Noi detalii ies la iveală în cazul exploziei devastatoare care a zguduit, vineri dimineață, un bloc de locuințe de pe strada Vicina, nr. 1, în Sectorul 5 al Capitalei. Reprezentanții Distrigaz Sud Rețele au transmis, printr-un comunicat de presă, că alimentarea cu gaze a imobilului fusese sistată încă de joi, după ce locatarii au reclamat miros de gaz, iar robinetul fusese sigilat conform procedurilor legale.
Potrivit companiei, vineri dimineață, în momentul producerii exploziei, echipajele de intervenție se aflau deja la fața locului, după ce o nouă sesizare privind prezența gazului fusese primită la ora 08:44.
„În dimineaţa zilei de 17 octombrie 2025, Centrul de Apeluri şi Depanaj Urgenţe Gaze al Distrigaz Sud Reţele a fost sesizat din nou cu privire la mirosul de gaze naturale la acelaşi imobil. Echipele de intervenţie ale companiei au ajuns la faţa locului în momentul producerii exploziei”, au transmis reprezentanții Distrigaz Sud Rețele.
Mai grav, specialiștii companiei au constatat că sigiliul montat cu o zi înainte pe robinetul de branșament fusese rupt, fapt ce indică o intervenție neautorizată.
„Agentul de intervenţie Distrigaz Sud Reţele a constatat sigiliul rupt de pe robinetul închis în ziua precedentă”, au mai precizat oficialii companiei.
Alimentarea fusese oprită încă de joi, după o primă sesizare
Distrigaz confirmă că prima sesizare a fost primită joi, 16 octombrie, la ora 07:08, prin centrul de apeluri pentru urgențe gaze. Echipajele trimise la fața locului au constatat, cu aparatele de specialitate, prezența gazului natural în scara blocului și au decis sistarea alimentării, la ora 09:18.
„Echipele au luat ca măsură de siguranţă sistarea alimentării cu gaze naturale a imobilului respectiv, sigilând robinetul de branşament, în conformitate cu legislația în vigoare”, se arată în comunicatul companiei.
Explozie devastatoare: trei morți și 13 răniți
Deflagrația produsă vineri dimineață a avut consecințe dramatice:
– Trei persoane și-au pierdut viața,
– 13 persoane au fost rănite – multe dintre ele cu arsuri și traumatisme severe, fiind transportate de urgență la spitale.
Explozia a distrus două etaje ale blocului – al 5-lea și al 6-lea –, afectând grav și fațada unui imobil din apropiere, de unde bucăți de beton s-au desprins pe trotuar.
În urma deflagrației, și Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” din zonă a fost afectat, iar elevii și profesorii au fost evacuați. Zona este în continuare izolată, iar o dronă ISU monitorizează perimetrul pentru evaluarea pagubelor.
ANRE a deschis o anchetă
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat vineri dimineață că efectuează un control de urgență la Distrigaz Sud Rețele, pentru a verifica modul în care s-a intervenit după prima sesizare și dacă toate procedurile legale au fost respectate.
De asemenea, autoritatea verifică firmele care au efectuat verificările tehnice periodice ale instalației de gaze din blocul afectat.
„Alimentarea fusese sistată joi de operatorul de distribuţie, în urma unei sesizări, şi fusese pus sigiliu, dar vineri, cu puţin înainte de explozie, s-a constatat că sigiliul era rupt”, au declarat reprezentanții ANRE.






















One Response