Peste jumătate dintre atacurile ransomware asupra companiilor sunt lansate în weekenduri sau în zilele de sărbătoare, perioade în care monitorizarea sistemelor IT este redusă, iar timpul de reacție crește considerabil. Datele sunt prezentate în Ransomware Holiday Risk Report 2025, iar specialiștii cyber_Folks România atrag atenția că sezonul concediilor reprezintă una dintre cele mai vulnerabile perioade pentru infrastructura digitală a organizațiilor.
Potrivit raportului internațional, 52% dintre organizațiile afectate de ransomware au declarat că incidentul s-a produs într-un weekend sau într-o zi liberă, în timp ce 78% dintre companii reduc cu cel puțin jumătate personalul din centrele de operațiuni de securitate în astfel de intervale. Mai mult, 6% dintre organizații nu asigură deloc personal de monitorizare în zilele nelucrătoare.
În aceste condiții, o vulnerabilitate care ar putea fi remediată rapid într-o zi obișnuită poate evolua într-un incident major, avertizează reprezentanții companiei.
„Atacatorii nu țin cont de programul de concedii al unei companii. Un incident care, într-o zi obișnuită, ar putea fi observat și oprit rapid poate rămâne nedetectat mai mult timp atunci când responsabilitățile nu sunt preluate clar, alertele nu sunt urmărite sau nu există monitorizare permanentă. Problema nu este concediul în sine, ci lipsa unui sistem care să funcționeze și în absența oamenilor-cheie”, afirmă Horațiu Șimon, Chief Technology Officer cyber_Folks România.
Atacurile automate nu fac diferența între firme mici și corporații
Specialiștii subliniază că dimensiunea companiei nu mai reprezintă un criteriu pentru infractorii cibernetici. Instrumentele automate scanează permanent internetul în căutarea unor site-uri neactualizate, pluginuri vulnerabile, parole compromise sau servere configurate incorect.
Astfel, un magazin online, un site de prezentare, o platformă de rezervări sau serverul de e-mail al unei firme pot deveni ținte fără ca atacatorii să selecteze în prealabil organizația. O vulnerabilitate descoperită poate permite instalarea de programe malițioase, furtul datelor sau blocarea accesului la infrastructura digitală.
În perioada 1 iunie – 1 august 2026, echipa cyber_Folks România anunță că a remediat peste 10 vulnerabilități critice la nivelul serverelor administrate, însă actualizarea platformelor WordPress și a pluginurilor instalate rămâne responsabilitatea proprietarilor site-urilor.
„Mulți antreprenori consideră că afacerea lor este prea mică pentru a prezenta interes. În realitate, un atac automat nu face diferența între o corporație și un magazin online administrat de o echipă de câțiva oameni. Orice companie care folosește un site, e-mailuri, aplicații sau baze de date depinde de infrastructura sa digitală”, explică Horațiu Șimon.
Inteligența artificială accelerează pregătirea atacurilor
Un alt risc evidențiat de companie îl reprezintă utilizarea inteligenței artificiale de către atacatori. Cercetări publicate în 2026 arată că modele AI avansate pot identifica vulnerabilități și genera exploit-uri funcționale într-un interval de doar câteva ore, în medii controlate.
Totodată, mesajele de phishing sunt tot mai greu de identificat, fiind redactate corect în limba română și personalizate cu informații despre companie, funcția destinatarului sau partenerii acesteia.
În lipsa autentificării în doi pași, compromiterea unui singur cont de e-mail poate deschide accesul către documente, contacte și aplicațiile interne ale firmei, facilitând fraude financiare sau noi atacuri asupra organizației.
Amenzi de până la 10 milioane de euro pentru organizațiile vizate de NIS2
Consecințele unui incident cibernetic nu se limitează la indisponibilitatea temporară a unui site. Companiile pot suferi pierderi financiare, întreruperi ale activității, afectarea relațiilor cu partenerii și clienții, iar în cazurile grave poate fi pusă în pericol continuitatea afacerii.
Pentru organizațiile care intră sub incidența directivei europene NIS2, nerespectarea obligațiilor privind securitatea cibernetică și raportarea incidentelor poate atrage sancțiuni de până la 10 milioane de euro sau 2% din cifra de afaceri anuală la nivel mondial.

Recomandările specialiștilor înainte de perioada concediilor
Pentru reducerea riscurilor, cyber_Folks recomandă companiilor să verifice înainte de plecarea angajaților în concediu:
- funcționarea și posibilitatea restaurării backupurilor;
- actualizarea platformelor, sistemelor de operare și pluginurilor;
- activarea autentificării în doi pași pentru conturile critice;
- existența unei persoane desemnate să gestioneze eventualele incidente;
- monitorizarea alertelor tehnice și în afara programului de lucru;
- păstrarea în siguranță a datelor de acces și existența unor proceduri de urgență;
- posibilitatea contactării rapide a furnizorilor și persoanelor responsabile;
- testarea procedurilor de restaurare a site-urilor, serverelor și bazelor de date.
Specialiștii recomandă, de asemenea, evitarea situațiilor în care o singură persoană deține toate informațiile și accesul necesar administrării infrastructurii digitale.
„În securitate, diferența dintre o problemă gestionată și un incident major este adesea timpul de reacție. Infrastructura online nu se oprește atunci când echipa pleacă în concediu. De aceea, monitorizarea, backupul și procedurile de intervenție trebuie să funcționeze permanent, nu doar în timpul programului de lucru”, declară Ionuț Ariton, co-CEO cyber_Folks România.
Cyber_Folks este unul dintre principalii furnizori de servicii de găzduire web, infrastructură cloud și soluții de disaster recovery din România, compania operând centre de date în Cluj-Napoca și București și deservind clienți din peste 100 de țări.






















One Response