Adriana Bahmuțeanu a pierdut procesul! Judecătorii au decis: copiii ei rămân în grija fraților vitregi

Table of Content

Adriana Bahmuțeanu a primit o veste devastatoare. Instanța a decis ca cei doi copii ai săi, Maximus și Eduard, să rămână în grija fraților lor vitregi, Honorius și Silvius Prigoană. Lupta pentru custodie, pe care vedeta o duce de mai bine de o lună, a ajuns la un final temporar, însă nu în favoarea ei.

Judecătoria Sectorului 3 din București a respins cererea Adrianei Bahmuțeanu de a stabili domiciliul copiilor la mamă și de a-i readuce pe aceștia în grija sa. Adriana Bahmuțeanu se află acum la capătul puterilor, dar nu este exclus ca aceasta să exploreze alte căi legale pentru a-și recupera băieții. Decizia instanței, deși dureroasă pentru vedetă, nu este finală, iar apelul poate schimba soarta cazului.

„Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Prigoană Honoirius Adrian și Prigoană Sivius prin întâmpinare ca neîntemeiată. Respinge cererea privind stabilirea locuinței minorilor la mamă formulată de reclamantul Bahmuţeanu Adriana Cristina în contradictoriu cu pârâții Prigoană Honoirius Adrian și Prigoană Sivius ca inadmisibilă. Respinge cererea de înapoiere a copiilor formulată de reclamantul Bahmuţeanu Adriana Cristina în contradictoriu cu pârâții Prigoană Honoirius Adrian și Prigoană Sivius ca neîntemeiată”, se arată în decizia Judecătoriei Sector 3 București.

Adriana Bahmuțeanu își va vedea copiii la program

Decizia instanței a fost fermă, oferind fraților vitregi responsabilitatea de a-i îngriji pe Maximus și Eduard, în timp ce Adriana va avea dreptul să-i vadă doar conform unui program strict stabilit. De asemenea, instanța a dispus ca părțile implicate, inclusiv copiii, să participe la ședințe de terapie de cel puțin patru ori pe lună timp de un an, în vederea echilibrării relațiilor de familie.

„Stabilește din oficiu un program de vizită în favoarea minorilor X născut la data de X și X născut la data de X cu privire la mamă astfel:

  • Primele trei duminici din lună de la ora 10:00 până la ora 20:00
  • În anii pari 3 zile în vacanța de Paște de sâmbăta dinaintea Paștelui ora 16:00 până marți ora 20:00
  • În anii impari 3 zile de Crăciun din data de 24 decembrie de la ora 16:00 până în data de 27 decembrie la ora 20:00
  • În anii pari 3 zile vor petrece Anul Nou alături de mamă din data de 30 decembrie ora 16:00 până în data de 3 ianuarie ora 20:00
  • În vacanța de vară minorii vor petrece cu mama primele două săptămâni din luna iulie precum și ultimele două săptămâni din luna august de la ora 10:00 până la ora 20:00
  • Zilele de naștere cele onomastice și Ziua Copilului vor fi petrecute de minori cu mama
  • Ziua de naștere a mamei de la ora 10:00 la ora 20:00
  • Prin apel video în zilele de marți și joi ale fiecărei săptămâni în intervalul orar 17:00-19:00

Ia act de acordul părților în ceea ce privește desfășurarea programului de psihoterapie în favoarea minorilor cu implicarea ambelor părți în scopul echilibrării raporturilor de familie respectiv relația mamă-copii.

Desemnează psiholog pe doamna X. Frecvența ședințelor la psiholog va fi de cel puțin patru ori pe lună timp de 12 luni. Mama minorii și frații Prigoană Honorius și Prigoană Silvius sunt obligați să participe la desfășurarea ședințelor conform dispozițiilor și programului întocmit de psiholog

Ia act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată executorie. Prezenta ordonanță produce efecte până la soluționarea definitivă a dosarului nr 35456/301/2024 cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare”, se mai arată în decizia instanței.

Adriana Bahmuțeanu se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din viața sa, dar rămâne de văzut dacă va reuși să răstoarne această decizie în instanțele superioare. Până atunci, copiii vor rămâne sub grija fraților lor vitregi, iar Adriana trebuie să se conformeze programului stabilit de judecători.

Tags :

Maria Ioana

http://tonews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Știri Populare

Știri recente