Alegeri în Moldova: Maia Sandu obține un nou mandat cu sprijinul puternic al diasporei și al Chișinăului

Table of Content

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a obținut un al doilea mandat în fruntea țării, conform rezultatelor preliminare după procesarea a peste 96% din procesele-verbale transmise de secțiile de votare din întreaga țară și parțial din străinătate, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat duminică, 3 noiembrie.

Maia Sandu, care în 2020 câștigase mandatul cu peste 57% din voturi, a reușit acum să obțină 55% din sufragii, conform datelor Comisiei Electorale Centrale, după centralizarea informațiilor de la 2.194 din cele 2.219 secții de votare (echivalentul a 98,87%).

În acest stadiu, cu doar 25 de secții din diaspora rămase de numărat, Maia Sandu deține 55,03% din voturi, iar contracandidatul său, Alexandr Stoianoglu, 44,97%.

În diaspora, Maia Sandu a fost susținută de aproape 254.000 de alegători, obținând astfel o proporție de 82,33% din voturi.

Maia Sandu s-a implicat în politică în anul 2012

În vârstă de 52 de ani, Maia Sandu, care şi-a lăsat postul bine plătit de consilier al Băncii Mondiale pentru a se implica din 2012 în politica de la Chişinău, este o figură populară în Occident, pentru că a accelerat eforturile ţării sale de a părăsi orbita Moscovei, iar în iunie a început lungul proces al negocierilor de aderare la UE, în timp ce războiul din Ucraina face ravagii la graniţa de est.

Tags :

Valeria

Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei Tonews.ro în anul 2024

http://www.tonews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Știri Populare

Știri recente