Alegeri la București pe 7 decembrie. Coaliția a decis: referendum în aceeași zi !(surse)

Table of Content

Liderii Coaliției de guvernare au stabilit oficial ca alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei să aibă loc pe 7 decembrie 2025. Tot în aceeași zi, bucureștenii ar urma să fie chemați la urne și pentru un referendum local privind desființarea sectoarelor Capitalei și a județului Ilfov, o decizie care ar putea schimba radical structura administrativă a regiunii metropolitane.

Surse politice citate de stiripesurse.ro afirmă că PSD, PNL și USR au convenit ca fiecare formațiune să intre în cursa electorală cu propriul candidat, fără alianțe, înțelegeri subterane sau retrageri strategice.
„PSD a cerut o anexă la programul de guvernare, care să garanteze că PNL și USR nu se vor retrage unul în favoarea celuilalt, însă propunerea nu a fost acceptată”, au declarat surse participante la discuții.

Totodată, liderii Coaliției au agreat o clauză de neagresiune pentru campania electorală. Astfel, candidații celor trei partide nu se vor ataca reciproc, iar conducerile formațiunilor vor fi responsabile pentru respectarea acestei reguli pe durata campaniei.

Referendum pentru reorganizarea Capitalei

Una dintre cele mai importante decizii ale Coaliției este organizarea unui referendum local în București, programat tot pe 7 decembrie, odată cu alegerile pentru primar. Cetățenii vor fi întrebați dacă sunt de acord cu desființarea sectoarelor Capitalei și a județului Ilfov, o propunere susținută în spațiul public de mai multe luni.

Inițiativa a fost lansată de fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, care a cerut Guvernului condus de Ilie Bolojan să organizeze un astfel de scrutin.


„Bucureștiul este singura capitală din Europa împărțită artificial în șapte orașe, cu șapte primari și șapte bugete. Ajunge! Reducerea risipei și reorganizarea României trebuie să înceapă de la Capitală. Domnule Bolojan, organizați referendumul și reuniți Capitala!”, a transmis Vlad Gheorghe într-o postare pe Facebook.

Decizia finală privind data alegerilor a fost luată în cadrul unei ședințe extinse a Coaliției, la Palatul Victoria, unde au participat premierul Ilie Bolojan, președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu, dar și lideri precum Daniel Băluță, Ciprian Ciucu, Cseke Attila, Ionuț Moșteanu și Varujan Pambuccian.

Anterior, Sorin Grindeanu declarase că PSD propune data de 30 noiembrie pentru scrutin, însă majoritatea partenerilor de guvernare au optat pentru 7 decembrie, pentru a asigura timp suplimentar de pregătire și o eventuală corelare logistică cu referendumul.

Canditați cu greutate la Primăria Capitalei

În interiorul PSD, potrivit lui Grindeanu, există doi candidați cu „șanse reale” pentru fotoliul de primar general: Gabriela Firea și Daniel Băluță.

De partea cealaltă, PNL și USR nu și-au anunțat încă oficial candidații, însă surse politice susțin că printre numele vehiculate se află actuali primari de sector și lideri cu notorietate în Capitală.

Ideea reorganizării administrative a Bucureștiului și Ilfovului este una dintre cele mai controversate teme ale ultimilor ani. Susținătorii măsurii afirmă că actualul sistem, cu șapte primării distincte, generează birocrație, dublarea cheltuielilor și lipsă de coerență în gestionarea proiectelor publice. Criticii, însă, consideră că desființarea sectoarelor ar centraliza excesiv puterea și ar afecta reprezentarea locală a comunităților.

Tags :

Valeria

Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei Tonews.ro în anul 2024

http://www.tonews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Știri Populare

Știri recente