Fericire mare în viața artistei Dua Lipa! Cântăreața în vârstă de 29 de ani și-a început sărbătorile de iarnă cu o veste care a făcut înconjurul lumii. Actorul Callum Turner (34 de ani) a cerut-o în căsătorie chiar de Crăciun. Momentul emoționant a avut loc într-un cadru intim, iar cei doi au încercat să păstreze discreția, dar presa britanică a aflat rapid detalii despre eveniment.
Logodnă discretă pentru un cuplu îndrăgostit
Dua Lipa și Callum Turner formează un cuplu de mai bine de un an, iar prietenii lor sunt de-a dreptul încântați de vestea logodnei. Surse apropiate cuplului au dezvăluit că cei doi plănuiesc să sărbătorească momentul special alături de familie și prieteni, în cadrul unei petreceri fastuoase de Revelion.
„Dua și Callum sunt atât de îndrăgostiți și știu că iubirea lor este pentru totdeauna. Sunt logodiți și nu ar putea fi mai fericiți (…) Dua a avut unul dintre cei mai buni ani din cariera ei, iar aceasta a fost cireașa de pe tort. Callum este un sprijin extraordinar pentru Dua și formează un cuplu minunat. Familiile și prietenii lor sunt încântați. A fost un Crăciun minunat pentru ei.”, a declarat o sursă apropiată cuplului pentru The Sun.

Detaliile care au dat de gol logodna
Într-o postare recentă pe Instagram, cântăreața hitului „Levitating” a fost văzută purtând un inel spectaculos cu diamant pe degetul inelar, sugerând că logodna este oficială. Dua, cu o bentiță festivă și cizme din blană, părea mai fericită ca niciodată, iar fanii au observat rapid accesoriul strălucitor care confirmă pasul important în relația cu actorul Callum Turner, cunoscut pentru rolurile din „Fantastic Beasts”.
Revelionul vedetelor la Londra
Pe lângă logodnă, Dua Lipa și Callum Turner se pregătesc să organizeze o petrecere de Revelion care promite să devină evenimentul anului. Cei doi au ales un loc exclusivist din Londra și au trimis invitații unui cerc restrâns de prieteni celebri. Lista invitaților include nume mari precum Harry Styles, Bella Hadid și Emma Watson.
„Dua și Callum plănuiesc ceea ce se conturează a fi cea mai discutată petrecere de Revelion din acest an. Au găsit un loc minunat în Londra și lucrează cu câțiva organizatori de evenimente pentru a pune totul la punct”, a mai spus sursa.
Anul 2025 se anunță plin de momente fericite pentru cuplul logodit, iar fanii așteaptă cu nerăbdare mai multe detalii despre nunta care promite să fie la fel de grandioasă ca și viața lor de vedete.





















