E bomba momentului! Mihai Bendeac revine în televiziune. S-a împăcat cu Antena 1 și are propria emisiune

Table of Content

După o pauză de trei ani, Mihai Bendeac revine pe micile ecrane într-un proiect de amploare. Actorul și Antena 1 au ajuns la un acord, iar fanii săi se pot pregăti pentru o surpriză de proporții. De această dată, Bendeac nu se întoarce în postura de jurat, ci ca parte dintr-un show complet nou, alături de Mona Segall, unul dintre cei mai mari producători TV din România.

Mona Segall și Mihai Bendeac colaborează pentru prima dată într-un proiect de televiziune, iar așteptările sunt mari. Noul talent show pe care cei doi îl pregătesc va fi lansat în toamna acestui an, iar detaliile despre format și concept urmează să fie dezvăluite de Antena 1 în perioada următoare. Se anunță un show inovator, gândit special pentru publicul din România.

„Îmi doresc de multă vreme să lucrez cu Mihai. E un super om de televiziune, un actor foarte talentat și un regizor pe care îl admir, acum, după ce am văzut și <<Căsătoria>>. Am foarte mare încredere în el și în talentul lui și, după această colaborare, sper să ne și împrietenim și să-mi spună și el Mona, nu doamna Segall. Până la acest proiect, ne-am mai întâlnit de câteva ori, contextual, la filmări, a fost invitat special într-un sezon Chefi la cuțite, dar am apreciat întotdeauna mesajele de încurajare sau apreciere pe care le-am primit din partea lui”, a declarat Mona Segall.

Mihai Bendeac revine în televiziune

Deși în ultimii ani a refuzat orice propunere de televiziune, Mihai Bendeac recunoaște că și-a dorit mereu o colaborare cu Mona Segall. Actorul a explicat că televiziunea nu este principala lui preocupare artistică, însă respectul pe care i-l poartă producătoarei l-a determinat să revină pe platourile de filmare.

„Întotdeauna am considerat că televiziunea nu constituie principala mea dimensiune ca artist. Din contră, nu cred că ar prinde podiumul. Cu toate acestea, am tratat acest aspect cu același profesionalism cu care le tratez pe celelalte, fie că vorbim despre teatru, film, cărți ori publicitate. Nu am simțit deloc în ultimii trei ani că mi-aș dori să mă mai aflu vreodată pe un platou TV. Dar a existat întotdeauna o virgulă. Sunt importante aceste <<virgule>>. Par inofensive dar, de la un punct încolo, te pot cotropi. Iar virgula mea a fost gândul că în construcția carierei mele mi-am dorit mereu să lucrez cu doamna Segall. Fiind un tocilar al profesiei, cunosc trecutul televiziunii românești, din 31 decembrie 1956, până azi.

Pot cerne destul de bine lucrurile, pot raționa în mod critic și am conchis, fără putință de tăgadă că, în baza unor chestiuni obiective, dumneaei este cel mai bun creator din istoria acestui domeniu. Nu știu care va fi rezultatul acestei colaborări. Dar ceea ce contează este faptul că, dacă tot m-am îngrijit de carieră (din păcate) mai mult decât m-am îngrijit de familie și cei apropiați, măcar să nu regret mai târziu că din drumul meu lipsește un astfel de producător genial. Îi mulțumesc pentru încredere”, a spus Mihai Bendeac.

Revenirea lui Bendeac la Antena 1 este una dintre cele mai mari surprize din televiziune în ultimii ani. Actorul și-a dat demisia în 2022, după 13 sezoane în juriul emisiunii iUmor, iar de atunci a evitat aparițiile TV. Acum, cu un nou proiect ambițios și o echipă de profesioniști în spate, Bendeac se pregătește să revină în forță pe micile ecrane.

Tags :

Maria Ioana

http://tonews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Știri Populare

Știri recente