Gigi Becali a făcut recent o declarație șocantă în cadrul unei intervenții la postul de televiziune România TV, în care a relatat despre experiențele uluitoare avute cu băncile austriwci din România. Conform afirmațiilor latifundiarului din Pipera, atât el, cât și fiicele sale, au fost notificați să își lichideze conturile la respectivele unități bancare.
„La banca austriacă, și eu, și fetele, ne-au interzis să mai avem conturi la ei, ne-au trimis acasă. Va rog să lichidați conturile, tot ce înseamnă Becali nu are voie cont la noi,”a declarat Becali, România Tv.
Omul de afaceri și-a exprimat nemulțumirea nu doar față de faptul că i s-a refuzat accesul la servicii bancare, ci și pentru includerea membrilor familiei sale în această decizie. „Cu mine ai ce ai. Dar cu fetele?”, a adăugat acesta.
În urma acestui incident, Becali a decis să își retragă banii și să își transfere conturile la CEC Bank, pe care o consideră o instituție de încredere. „Am dat ordin la toate firmele la CEC Bank, cea mai sigură, nu intră în faliment”, a menționat el.





















