Celebrul pianist din Oradea, Thurzo Zoltan, a reușit o nouă performanță de excepție, intrând pentru a patra oară în Cartea Recordurilor. După trei titluri mondiale remarcabile, artistul a stabilit un nou record mondial, învingându-l pe precedentul deținător al titlului printr-o execuție fulgerătoare, realizată chiar de ziua mamei sale.
Thurzo Zoltan, a patra oară în Cartea Recordurile
Noua performanță stabilită de Thurzo Zoltan a fost aceea de a atinge o singură clapă a pianului de 500 de ori în doar 30 de secunde, doborând recordul anterior de 495 de bătăi deținut de un pianist japonez.
„Este o mare bucurie să anunț această performanță realizată pe 23 octombrie, chiar la un an de la moartea mamei mele,” a declarat pianistul în cadrul unei conferințe de presă.
Cu o precizie impecabilă și o viteză uluitoare, Zoltan a obținut performanța acasă, la Biharia, pe un pian Ritmuller Grand Piano 188, care i-a permis să atingă ritmul necesar pentru a scrie istorie.
Pregătire intensivă pentru un record mondial
Succesul a venit după un an de pregătire fizică și tehnică riguroasă, artistul respectând un regim de antrenament și recuperare pentru a își menține forța și rapiditatea.
„Am avut mai bine de un an de pregătire fizică, cu sesiuni de practică zilnice urmate de una-două zile de recuperare pentru refacerea musculară,” a povestit Thurzo.
Efortul și dedicarea sa au fost completate de o echipă de profesioniști, incluzându-i pe flautistul David Borzasi, muzicianul Andrei Seindler și fotograful Ovi D. Pop, care au supervizat și atestat performanța conform criteriilor Guinness World Records. Documentația necesară pentru omologarea recordului a fost deja trimisă către sediul Guinness World Records din Londra, iar recunoașterea oficială este așteptată în săptămânile următoare.
Thurzo Zoltan nu este străin de recorduri. Până acum, acesta a stabilit alte trei recorduri Guinness, devenind cunoscut la nivel mondial pentru:
- Concertul la cea mai mare altitudine, la 5325,77 metri pe Muntele Everest,
- Cel mai lung concert-maraton, desfășurat pe parcursul a 130 de ore,
- Concertul la cea mai mare altitudine din lume, susținut la Umling La Pass, în India, la 5798,51 metri.
Documentația necesară pentru omologarea recordului a fost deja trimisă către sediul Guinness World Records din Londra, iar recunoașterea oficială este așteptată în săptămânile următoare.





















