Anul 2026 nu a debutat deloc așa cum și-ar fi dorit Emily Burghelea. Influencerița a pornit în prima vacanță a noului an cu entuziasm, însă bucuria s-a transformat rapid în stres și teamă, chiar înainte de decolare. Vedeta a povestit pe rețelele de socializare că a trecut prin clipe de coșmar încă din momentul îmbarcării în avion.
Probleme tehnice chiar înainte de decolare
Potrivit mărturisirilor făcute de Emily Burghelea, aeronava în care se afla a întâmpinat probleme tehnice serioase, după ce a lovit mai multe păsări la aterizare. Incidentul a declanșat o alertă de siguranță, iar echipajul a decis să amâne decolarea până la verificarea completă a aeronavei.
“A intrat o pasare în el când a aterizat și s-a stricat, iar acum încercă să-l repare. Suntem de vreo 6-7 ore în aeroport și de vreo ora și jumătate în avion și n-am decolat și avem un zbor de două ore și jumătate”, a spus Emilly Burghele într-un video postat pe rețelele de socializare.
O oră și jumătate de așteptare sub tensiune
Pasagerii au fost nevoiți să rămână peste o oră și jumătate în avion, timp în care echipele tehnice au intervenit pentru a remedia defecțiunea. Atmosfera din aeronavă a devenit tot mai apăsătoare, iar teama s-a instalat rapid printre cei aflați la bord.
Emily Burghelea a recunoscut că a fost unul dintre cele mai stresante momente trăite recent, mai ales că nimeni nu oferea informații clare despre durata intervenției sau despre siguranța zborului.
Emily Burghelea, sinceră cu fanii ei
Ca de fiecare dată, Emily Burghelea a ales să fie transparentă cu comunitatea sa online, împărtășind atât momentele frumoase, cât și pe cele dificile. Episodul trăit în avion a stârnit rapid reacții din partea fanilor, care i-au transmis mesaje de susținere și au felicitat-o pentru curajul de a vorbi deschis despre această experiență tensionată.





















