Călin Popescu Tăriceanu marchează o victorie importantă în instanță. Fostul președinte al Senatului a fost achitat în dosarul Microsoft, în care era acuzat că ar fi luat mită 800.000 de dolari. Însă, decizia nu este una definitivă.
Fostul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost acuzat că a acceptat mita în perioada în care ocupa funcția de prim-ministru. Politicianul a respins vehement aceste acuzații, subliniind că nu au fost efectuate plăți către compania Microsoft în timpul mandatului său și că nu a primit „niciun ban”.
Instanța a stabilit că Tăriceanu nu este vinovat în această cauză, iar hotărârea judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dus la ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra proprietăților sale.
Călin Popescu Tăriceanu nega acuzațiile de mită
În ianuarie 2021, Tăriceanu a negat acuzațiile la adresa sa, menționând că, având o experiență de 30 de ani în politică, este conștient că anumite situații nu sunt întâmplătoare. El a reiterat că nu a primit nicio sumă de bani și nu există motive pentru ca astfel de fonduri să fi ajuns la el.
„Dosarul Microsoft este legat de licenţele pe care statul român trebuia să le achite firmei Microsoft. În perioada mandatului meu, cu toate că au fost luate patru hotărâri de guvern, dintre care una era vizată de procurorul general de atunci, doamna Kovesi, nu au făcut decât să inventarieze licenţele Microsoft şi nu s-a plătit niciun ban către firma Microsoft în perioada mandatului meu.
Deci, nu aveau cum să ajungă bani la mine. Din ce? Legătura se face cu consultanţii pe care PNL i-a avut o perioadă de vreme, care au avut un contract care a fost onorat în integralitate şi alte obligaţii nu au existat. Consultanţii au dat în judecată PNL pentru recuperarea sumei integrale a contractului. Nici eu, nici PNL nu am primit aceste sume. Această sumă de 800.000 de dolari este în capul DNA că ar fi fost într-un fel virată sau folosită de PNL. În dosar, eu nu apar ca fiind beneficiarul vreunei sume şi nici PNL, ca să fie clar”, declara Călin Popescu Tăriceanu.





















