VIDEO | George Simion și Călin Georgescu, împreună la vot: „A venit vremea să ne luăm țara înapoi”

Table of Content

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a votat duminică, la o secție din Mogoșoaia, alături de Călin Georgescu, una dintre figurile publice apropiate de formațiunea pe care o conduce. La ieșirea de la urne, cei doi au făcut declarații comune, subliniind că obiectivul principal al AUR este „revenirea la democrație și la turul doi”.

„Am votat pentru a recunoaște puterea democrației, puterea votului, care îngrozește sistemul. Sunt aici pentru poporul român, pentru demnitatea și noblețea lui. A venit vremea să ne luăm țara înapoi. Sus inimile și veți fi liberi! Doar cu Dumnezeu înainte!”, a transmis Călin Georgescu.

La rândul său, George Simion a reiterat mesajul campaniei sale, făcând apel la participarea românilor pentru „dreptate și respectarea Constituției”.

„Suntem aici cu o singură misiune: revenirea la ordinea constituțională, revenirea la democrație. Nu am niciun alt obiectiv decât locul 1 pentru poporul român, în slujba căruia mă aflu. Am votat cu Călin Georgescu, pentru o Românie liberă și dreaptă”, a declarat Simion.

Candidatul AUR a mai adăugat că votul este un instrument esențial pentru schimbare și că mizează pe implicarea masivă a electoratului pentru a contesta actuala ordine politică.

Tags :

Valeria

Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei Tonews.ro în anul 2024

http://www.tonews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Știri Populare

Știri recente