Portul Constanța își consolidează statutul de hub strategic pentru România și Europa. Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat noi investiții masive în infrastructura portuară, în urma unei vizite oficiale desfășurate vineri, 25 iulie, la sediul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime (CN APM SA) din Constanța.
„Portul Constanța nu este doar o facilitate logistică — este un pilon strategic al transportului regional. Cu aproape două miliarde de euro investiți prin CN APM SA, portul devine un nod comercial esențial al Mării Negre, conectând Europa de Est cu Asia, prin Orientul Mijlociu”, a anunțat ministrul Șerban.
Proiecte finalizate în Portul Constanța
În cadrul întâlnirii cu directorul general al CN APM SA, Mihai Teodorescu, au fost evidențiate mai multe investiții deja finalizate, printre care:
-
Extinderea la 4 benzi a drumului Poarta 10 bis – Poarta 9
-
Modernizarea infrastructurii și protecția mediului (PROTECT)
-
Amenajarea unei noi parcări în zona cheu fluvio-maritim
Proiecte în desfășurare: investiții de 1,93 miliarde de euro
Ministrul a prezentat și o serie de proiecte aflate în curs de implementare, cu o valoare totală de 1,93 miliarde de euro, printre care:
-
Modernizarea infrastructurii electrice și extinderea danelor 10 și 12 (Zona Midia)
-
Proiectul E-COLD (Cold Ironing – alimentare cu energie electrică a navelor la cheu)
-
Extinderea la 4 benzi a drumului Poarta 7 – Pod Canal
-
Dezvoltarea infrastructurii feroviare – Etapa II
-
Construirea unui parc fotovoltaic și a unei parcări securizate lângă autostrada A4
-
Lucrări la molurile III S și IV S
Reabilitarea digului de nord: protecție vitală pentru Portul Constanța
Un alt obiectiv strategic vizitat de ministru este Digul de Nord – tronson Poarta 1 – Farul Alb, în lungime de 3.550 metri, aflat în plin proces de consolidare. Intervențiile includ:
-
Reparații la dale și ziduri de protecție
-
Consolidarea bermelor și înlocuirea stabilopozilor
-
Refacerea pereului și a mantalelor din blocuri naturale
-
Reabilitare pe tronsoane:
-
Zona I (330 m): stabilopozi de 4,5 tone
-
Zona II (740 m): stabilopozi de 20 tone
-
Zona III (2.465 m): stabilopozi de 25 tone
-
Terminalul de pasageri, pregătit pentru sezonul turistic
Ministrul Șerban a vizitat și noul terminal de pasageri, care oferă acum turiștilor un spațiu modern, confortabil și primitor. În paralel, au fost lansate lucrările de consolidare a infrastructurii de acces și protecție, în contextul dezvoltării turismului de croazieră în zona Mării Negre.
Portul Constanța continuă astfel să joace un rol esențial în logistica regională, iar investițiile anunțate de Ministerul Transporturilor contribuie la modernizarea și extinderea capacității sale comerciale și turistice.





















